Eugen Coşeriu (sau Eugeniu Coşeriu, Eugenio Coseriu, n. 27 iulie1921, comuna Mihăileni, judeţul Bălţi, azi în Republica Moldova, d. 7 septembrie2002, Tübingen, Germania) a fost un filolog romanist. Doctor în Filologie şi Filosofie, autorul unui număr de peste 50 de volume şi a mii de pagini de exegeză, al unor noi teorii despre principiile fundamentale ale filologiei, contribuie la îmbogăţirea metodologiei disciplinelor lingvistice. A fost ales membru de onoare al Academiei Române (1991). Conform afirmaţiei lui Mircea Borcilă(Universitatea din Cluj), Eugen Coşeriu a fost "cel mai strălucit exponent al culturii române în planul universal al ştiinţelor omului".
Studii
Eugen Coşeriu a absolvit liceul "Ion Creangă" din oraşul Bălţi, apoi şi-a continuat studiile în filologiela universităţile din Iaşi, Romaşi de filosofiela Universitatea din Milano. Între 1950şi 1963a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay, între 1961şi 1963fiind profesor-invitat şi la Universitatea din Bonn, Germania. Din 1963şi până la sfârşitul vieţii a fost profesor la Tübingen. Mai multe generaţii de discipoli ai lui Eugen Coşeriu constituie Şcoala de lingvistică de la Tübingen. A fost Doctor Honoris Causa al aproape 50 de universităţi din întreaga lume.
Activitate
Opera ştiinţifică a lui Eugen Coşeriu n-a cunoscut prea multe ediţii în limba română, majoritatea lucrărilor savantului au apărut în italiană, spaniolă, germană, franceză şi alte limbi. Traducerea în româneşte a Lecţiilor de lingvistică generală a fost un evenimnet reverberant în viaţa academică de la Chişinău şi Bucureşti. Lucrarea este una de referinţă în domeniu, apariţia ei marchează, în opinia discipolului de la Cluj al lui Coşeriu, lingvistul Mircea Borcilă, "un moment important în procesul istoric de recuperare a gândirii ştiinţifice a marelui savant şi de emancipare a teoriei lingvistice româneşti", dat fiind că "în contextul numeroaselor cărţi de acelaşi gen apărute, în diverse limbi, în ultima jumătate de secol, aceste Lecţii de lingvistică generală se disting, într-un mod deosebit de pregnant, prin altitudinea epistemiologică şi vastitatea orizontului investigaţional, prin temeinicia inegalabilă cu care sunt evaluate marile doctrine ale lingvisticii contemporane şi, nu în ultimul rând, prin limpezimea şi claritatea cu care sunt înfăţişate contururile abordării proprii asupra fenomenului lingvistic". (Vezi: Eugen Coşeriu, Lecţii de lingvistică generală, Chişinău, Editura ARC, 2000, Cuvânt înainte de Mircea Borcilă). Totuşi, în mod evident, concepţia coşeriană trebuie studiată în ansamblu, ca sistem. Lucru pe care şi l-au propus discipolii marelui filolog.
Eugen Coşeriu a menţinut legături strânse cu mediul ştiinţific românesc şi cu baştina, revenind deseori atât în satul său natal, cât şi la Bucureşti, Cluj, Chişinău. În calitatate de om de ştiinţă nu a ezitat să-şi susţină cu fermitate convingerile, chiar atunci când acestea veneau în contradicţie cu un regim sau altul. Referindu-se la practicile de "purificare lingvistică" la care recurg autorităţile de la Chişinău, promovând ideea existenţei unei limbi moldoveneşti, în cadrul conferinţei ştiinţifice Unitatea limbii române - cu privire specială la Basarabia şi Bucovina [2]Eugen Coşeriu a reiterat opinia, pe care a susţinut-o mereu, că "a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică. Din punct de vedere istoric şi practic este o absurditate, o utopie şi din punct de vedere politic e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi deci un act de genocid etnico-cultural”.
În comunicarea susţinută la Congresul al V-lea al Filologilor Români (Iaşi-Chişinău, 6-9 iunie 1994) Eugen Coşeriu face o prezentare generală a tipologiei limbilor romanice, oprindu-se asupra locului limbii române printre limbile romanice şi stării actuale a dialectului dacoromân. Comunicarea conţine de asemenea o argumentare riguroasă (sub aspect genealogic, tipologic şi al "arealului") a tezei privind unitatea dialectului dacoromân. Lingvistul insistă asupra fraudelor ştiinţifice comise de susţinătorii teoriilor care neagă unitatea acestuia. Chestiunea care îl preocupă pe Coşeriu în mod deosebit este menţinerea acestei unităţi, aspect pe care îl abordează într-o altă comunicare, prezentată la Sesiunea Ştiinţifică "Limba română şi varietăţile ei locale" (Bucureşti, 31 octombrie 1994). Una dintre concluzii fiind că: "limbă a culturii şi limbă de stat este limba română pentru întreg spaţiul carpato-danubiano-nistrean, adevăr care nu poate submina independenţa Republicii Moldovaca stat, tot aşa cum nu subminează independenţa Australiei, a Canadei sau a Statelor Unite ale Americii recunoaşterea limbii engleze ca limbă oficială, de stat, a acestor ţări", pentru că, le aduce aminte Coşeriu oponenţilor săi, "graniţele politice nu au coincis şi nici nu pot coincide cu cele lingvistice".
Bibliografie selectivă
Eugeniu Coşeriu, Teoria del lenguaje y linguistica general, Madrid, 1973
Eugeniu Coşeriu, Sincronia, diacronia e historia, Madrid, 1973 (trad. în română: Sincronie, diacronie şi istorie, Bucureşti, 1997)
Eugeniu Coşeriu, Principos de semantica estructural, Madrid, 1978.
Eugeniu Coşeriu, El hombre y su lenguaje, Madrid, 1977.
Eugeniu Coşeriu, Tradicion y novedad en la ciencia del languaje, Madrid, 1977.
Eugeniu Coşeriu, Introducere în lingvistică, Editura Echinox, Cluj, 1999, traducere de Elena Ardeleanu şi Eugenia Bojoga, cuvânt înainte de Mircea Borcilă.
Eugeniu Coşeriu, Lecţii de lingvistică generală, Chişinău, Editura ARC, 2000.
Eugeniu Coşeriu, Limbaj şi politică', în Revista de lingvistică şi ştiinţă literară, 5/1996, Institutul de Lingvistică şi Institutul de Istorie şi Teorie Literară ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei, 1996.
Eugen Coşeriu, Latinitatea orientală, în culegerea Limba Română este patria mea. Studii. Comunicări.Documente, Chişinău, 1996, p.15-31,
Eugen Coşeriu, Unitatea limbii române - planuri şi criterii. Ibidem. p.205-121.
L.T. "E. Coşeriu"
